Simt câteodată-un gol imens în piept
şi-n golul din interior atârn inert
şi simt cum un deşert creşte în mine
şi câteodată plouă în deşert
şi într-o lacrimă
se-adună ploaia toată.
Cu toate-acestea-n golul meu,
nu mă simt singur niciodată.

Şi câteodată rătăcesc prin labirinturi
ascunse în pădurile-mi de gânduri.
Aleg poteci rescrise şi păcătuiesc
şi câteodată printre rânduri
citesc privirea Ta,
mâhnită şi îndurerată.
Cu toate-acestea, Domnul meu,
nu mă laşi singur niciodată.

Şi uneori sunt copleşit de bucurie
şi-n bucurie mă comport greşit
şi-atunci nu ştiu cum să împart cu alţii
şi-atunci ca alţii Te evit.
În loc de bucurie,
regretul mi-e răsplată.
Cu toate-acestea, Domnul meu,
nu mă laşi singur niciodată.

Şi-n liniştea ce câteodată o aşterni
în lumea din adâncurile mele,
Te-aud chemând sfârşitul şi-n sfârşit
văd cum vei arde universul plin de stele.
Apoi, mi-Te-adresezi
cu vocea-Ţi minunată:
- Când toate-acestea vor pieri,
nu vei fi singur niciodată.

Acelaşi lucru îl repet şi pentru tine,
cel ce citeşti dar nu ştii ce-ai citit.
Când Îl vei auzi chemându-te la Sine,
răspunde-I lui Hristos sincer şi pocăit
şi lumea-ntreagă-ţi
va fi luminată.
Iar în Lumină, dragul meu,
nu vei fi singur niciodată.
Booking.com

Versetul Zilei