Atâţia ani, atâtea ierni care l-au încercat,
atâtea încercări
şi-atâtea nopţi
şi-atâţia câţi l-au cercetat...
toate-au trecut.
Şi în trecut ele se-ascund
printre-amintiri ce încă dor
pentru c-atât de tare au durut
atunci, cândva.

Toate-au trecut. S-au dus.
Şi dintre toate
a rămas întreagă
doar amintirea întâlnirii cu Isus.

În cercetarea Lui,
ram după ram,
nod după nod,
copacul cu frunze de argint
s-a-nfiorat:
era doar purtător de frunze
nu purtător de rod
şi merita din plin
să fie tăiat.
Însă, în loc
de lemn de foc,
Hristos l-a curăţat
de crengi fără folos
şi l-a udat.

Atâtea au trecut de-atunci...
atâţia ani fără esenţă,
atâţia morţi în jurul lui
ce au murit ai nimănui.
Atâtea cruci...

De-atâţia ani
copacul credincios
îşi ţine crengile în sus, spre cer
şi-ascultă cum din depărtări învolburate
urlă,nebună,marea.
De-atâţia ani şopteşte el în vânt:
- Stăpâne Domn, aştept îmbrăţişarea...
Booking.com

Versetul Zilei