Pe tăcerea apei line
Norii trec fără s-atingă
Urme dalbe de lumine,
Doina stinsă de tilingă.

În tihnirea străvezie
Se aud zburând cocorii
Și presară, din chindie,
Cu petale moi bujorii.

Își umbresc ape nuanța,
Ci le-nvie din tăcute
Lebăda albind Speranța
Printre frunzele căzute.

Liniștea curge pe tihnă,
Dar un zvon măcar nu sună -
Mi-am găsit pe mal odihnă
S-aud susurul de Lună.

Armonie peste toamnă,
Molcomire de-nserare
Doar un dor mă tot îndeamnă
S-o i-au hojma peste zare.

Îl astâmpăr de la grabă
Cu plutiri de frunze crețe:
Cum să plec fără de treabă
Din atâta frumusețe?!

Și pe pânza de-amintire
Copiez vrăjit pastelul
Cu privirea în uimire
Și cu inima - penelul.

Când mă va chema iar largul
Depărtărilor de Cale
Velă-oi pune-o pe catargul
Prins de înălțimi astrale.

De-a da marea să mă doară
Cu-ncolțirea și cu anii
Va turna această seară
Pacea ei pe uragane.

Victor Bragagiu
Booking.com

Versetul Zilei