Ninsori - Victor Bragagiu

La Crăciun ninge cu stele
Și cu vise de argint,
Se aude peste grele
Îngeri semănând un cânt.

Naștere în înghețare,
Început frumos de zori
Și o zare, și o zare
Pentru anii călători.

Zboară vremurile sfinte
Între fire și-ntre cer
Fără vorbe și cuvinte
Doar cu notele de ler.

Dându-ne-n viață speranța
Și-aspirații pline-n dor
Să ajungem dimineața
Îndreptată-n mărțișor.

Anotimpul înfloririi
Vine-n traiul pământesc
Mii și mii de ochi de mire
De pe brațe auresc.

Parcă frumuseți astrale
În privire ai cuprins:
Tot florarul în petale
Este înflorit și nins.

Viscoliri de curcubeie
Își împrăștie culori
Cum presoară fulgii teii
Pe-unda vocilor de flori.

În furtunile de Soare
Tot mai proaspăt și mai viu
Plaiul e-nstelat în floare
Între verde și-azuriu.

O ninsoare de aramă
Clătinându-se ușor
Pe un prag abrupt de vamă
Stăruie zângănitor.

Sufletul tot burnițează
Necredințele cărunt
Că e noapte, că-i amiază
Mocoșindu-se mărunt.

Și tristețea se așterne
Cu mâhnirile pe jos
Depărtările eterne
Parcă n-au nici un folos.

Ninge aur și rugină,
Ninge bronz și fierul larg
Mai puțină e lumină,
Iar nădejdile se sparg.

Când toți spun:„Este sfârșitul
Unui legământ străbun!”
Se pornește iar argintul
Fulguirii din Crăciun.

Victor Bragagiu