Nesomn - Victor Bragagiu

Luna cu picioare goale
Trece lângă somnul stânei,
Stâncile sclipesc cristale
La atingerea luminii.

Colindândă prin tăcere
Pe cărările încete
Argintește conifere
Până-n inima de cetini.

Mână cerbii cu nuiaua
Înspre dalbele cascade
Unde liniștirea neaua
Și-o-nstelează în balade.

Râul și-a pierdut dârlogii
Risipindu-i prin pietrișuri
De-i prind vadul inorogii
Căutându-și luminișuri.

Nevăzută din umbrare
Vrea o bufnă să se spună
De-și trimite cu-o strigare
Văzul ei rotund prin Lună.

Cu un înger în pereche
Toarce linxul în migire
Scărpinat după ureche
De o mână în iubire.

Îmi ajung și eu nesomnul
În potecile de noapte
Când oftează cernoziomul
Rugumând căzute șoapte.

Împingând în lături nouri
Întreb Luna ce mai face
Salutând cu stimă bouri
Ce pășesc încet spre pace.

Nu dau stelelor să plângă
De-amintire că-s omise
Căci cu duhul spun:„Nu-s singur!”
Nu doar cu cuvinte scrise.

La hotarele ardorii
Gata sunt să văd minunea:
Dumnezeu creează zorii
Cum zidesc eu rugăciunea.

Victor Bragagiu