Se-mpletesc ca megieșe
În livada mea târzie
Purpuriile cireșei
Și cu dalbul iasomiei.

În amurgurile orei
Țese pânza sa măiastră
Cântecul privighetorii
Pe-ascultări de rouă-albastră.

Parcă și-a găsit tărâmul
Unde-i se-mplinise dorul,
Când cascadele-și, salcâmul,
Și le toarnă ca izvorul.

Șopotirile de Lună
Trec de umbrele-n înfrângeri
Strălucinde se adună
Pe covoare de păinjeni.

Printre ele o apucă
Vizual aproape basmul
Cu-o pândire de nălucă,
Cu-o-alicire de fantasmă.

Zarea sinceră și largă
Undeva mă tot invită,
Rugăciunea mea aleargă
Prin livada înflorită.

Prin petale ca albina
Și pe cântece cu versul
Deschizându-se-n Lumina
Ce-mi dă visul și-Universul.

Iar din sufletul meu sprinten
Se cobor țintind spre stele
Argintiile cuvinte
Cu aripi de albăstrele.

Ca gingașa sărutare
Se unește și se-mbată
Inima-mi fără hotare
Cu o noapte minunată.
Victor Bragagiu