Luna își întinse ițe
Prin urzeala nopții păcii
Pe-unde fug neobosiții,
Ca suveica, liliecii.

Ca un fir de bătătură
Curg luminile-n poiene,
Iar copacii tac din gură
Fremătând timid din gene.

Stelele încep să zboare
Părăsind pe linii cerul
Înstelând, printre uzoare,
Ca în fluturi, lăicerul.

Râul bate spume-n pietre
Veșnic căutând culcușul,
Adormiții ochi de vetre
Se închiseră-n cenușă.

Spre cascadele de Lună
Cerbii își invită ciute
Să se-adape împreună
Din iubire, pe tăcute.

Auritele tablouri
Parcă-nvie din istorii
Pașii grei și duri de bouri
Cu legende iluzorii.

Curge-un zvon din susul stânei
Ca ecou ușor de veste
Care-n inimă rămâne
Zvoană dulce de poveste.

Eu, cu ochii mari de suflet
Curg copil sfios în zare,
Nu-ndrăznește să răsufle
Inima-mi în înnoptare...

...Altă noapte-n jur coboară,
Amintirile îmi cată -
Unde-i satul meu din Țară
Cu copilăria toată

Astăzi Craiul Nou vâslește
Liniștirea sa prin unde,
Noaptea-n noapte, omenește,
Chipul meu trecut mi-ascunde.

Altă țară, altu-i locul,
Alt e râul și pământul,
Mi se potolește focul,
Mi-i în creștere argintul.

Alt obraz am în oglindă,
Gândurile stau în cuget...
Dar ca versul de colindă
Mai aud din noapte-un muget.

Îmi trec zimbrii pe alături,
Inorogi nechează-n noapte,
Liliecii iar prin pături
Leagă firele cu șoapte.

În vestirea mătăsoasă
Ce o toarnă Luna-n strune
Inima-mi copilăroasă
Ar mai vrea ceva a spune !

Doamne, Tu mi-ai dat iar Viață
Și ai râs cu bobi de rouă
Când un prunc zbârcit la față
Gângurea o limbă nouă.

Mi Te bucurai în fire
Că, din frica de primejdii,
Mă târam spre-a Ta Iubire
Doar pe ațele Nădejdii.

Viețuirea-mi nu dezminte
Roadele Credincioșiei:
Tu ești veșnicul Părinte,
Eu - copilul Veșniciei.

Și trec zile, și trec anii
Eu tot cresc în versul Vieții
Când mulți flutură Pisanii
Putrezind de bătrânețe.

Dragă-mi este lumea largă
Sub și peste atmosferă
Când suveicile aleargă
Și când visele îmi speră.

De frumos, când doar suspine
Notele și le-nveșmântă,
Când Isus este cu mine
Și în basmul meu se-ncântă.
Victor Bragagiu