(Umple-mă de Tine)
de fiecare dată când încercam să nu mai fiu eu,
mă năvăleam în pietre de hotar care tăiau până la sânge...
ah, mă durea...
dar mi-aminteam pe loc că am fost conştientă,
și suportam povara, înghiţindu-mi sângele...
în cele rare momente când chiar nu ştiam,
nu mai era nevoie să-mi încleştez pumnii şi să-mi mușc buzele...
atunci era, de parcă n-ar fi fost...
și totuşi, aievea parcă văd haina casei mele cum se scutură...
of Doamne, ce pământ negru de sicrie se răspândeşte în văzduh!...
Abia văzusem cum se cerne şi se înălbeşte, că şi începusem să mă bucur,
cum niciodat’ nu-mi fusese dat până atunci... și cred că era și ultima oară!
Avea o durabilitate nelimitată în timp... fapt ce mi-a smuls un oftat;
fusesem uşurată de crucea nemiloasă... sau, temătoare de ce va veni ... Poate ambele, poate niciuna...
nu asta cântărisem atunci eu, la ces la seară,
când amurgul spăla curat deasa penurie
a cadavrelor muncitoare înrolate într-o oaste greşită.
Mi-am amintit de Tine... nici nu Te uitasem vreodată.
Mie nu mi-ai dat un rost ca al lor. Să înceteze văicăreala!
De la mine aştepti cântec, adevăr şi trudă... căci...
e mare preţul de răscumpărare a unei vieţi de om!...
De-ai şti cât Te ador!
Adonai, aici lângă mine şi te surprind cum mă priveşti...
eşti mai luminos ca raza dimineţii ce mă animă,
mai valoros ca aerul fără de care nu mi-aş mai putea scrie viaţa dăruită Ție! Ești deasupra a tot ce există! Adonai!
Clepsidră de vânt uitată de către cei care se bazează pe legea pământ, uitând cerinţa Ta...
miresme de păcat înconjoară prea repede pământul,
care a prins o viteză de spadă ce taie mult prea adânc poporul Tău!
Of, trezeşte-Te Eli! Acum stau în fața Ta și nu mai fug de scopul ce mi l-ai dat...
deşi, atât Te iubeam Iahve!... Oare de ce Elohim ... Oare de ce am fugit ...
Mă trezesc pe o piatră uriaşă unde este scris numele meu...
aproape că nici nu-l mai ştiam...
răsuflam de o uşurare nepământeană şi inima îmi stăpânea
lumina de pace care-şi dădea trilul
într-un vers plin de har, liniște şi fericire nostalgică...
era crinul coroanei mult aştept, al punctului final care începe.
O, da... care începe să fie ce-a fost să fie lăsat a fi... atât de fraged!
Mi-e milă acum de zgomote ce mă tulburau mult prea sfâşietor,
ca să le fi dus grija, atunci... şi totuşi, iubirea este eternă în toate!
Nu te chem iubire, ştiu că ai să-mi vii... ești trimisă!
Şi-ai să mă iei de mână... ai să-mi fi cum eu am visat...
timpul mi-a fost o oază de limpezire,
o staţie lungă, un popas binefăcător împotriva căruia m-am răzvrătit uneori...
și de unde n-am ieşit decât atunci când mi-a venit vremea
pentru a REexista. Da, timpul...
el a îmbrăcat şi haină de prieten și de vrăjmaş.
Răsăritul soarelui îmi iese în intâmpinare...
ce minunat să nu uiţi cine eşti!... Să-ți amintești ce ai fost!
Acum îţi cer pecetea şi o ating cu sfială, ştiind că acolo
e ceea ce va urma cu mine... Vezi N-am uitat ce mi-ai spus...
Am semnat! S-a pecetluit o învoială acceptată de mine...
dinaintea timpului meu.
Tresalt bucuroasă cu lacrimi grele, pe obrazul dulce
pe care l-ai atins cândva şi aud limpede
din cerul inimii mele contopit cu cerul Tău, vocea atât cunoscută:
„S-a sfârşit! Acum mergi şi paşte oile tale ca un păstor vrednic,
Oile pe care Eu ţi le-am dat în stăpânire, ca să le-nveţi de Mine.”...
și plec; plec ușoară și plină de râvnă, în dragostea Ta.
Şi asta fac...
E scris!
de fiecare dată când încercam să nu mai fiu eu,
mă năvăleam în pietre de hotar care tăiau până la sânge...
ah, mă durea...
dar mi-aminteam pe loc că am fost conştientă,
și suportam povara, înghiţindu-mi sângele...
în cele rare momente când chiar nu ştiam,
nu mai era nevoie să-mi încleştez pumnii şi să-mi mușc buzele...
atunci era, de parcă n-ar fi fost...
și totuşi, aievea parcă văd haina casei mele cum se scutură...
of Doamne, ce pământ negru de sicrie se răspândeşte în văzduh!...
Abia văzusem cum se cerne şi se înălbeşte, că şi începusem să mă bucur,
cum niciodat’ nu-mi fusese dat până atunci... și cred că era și ultima oară!
Avea o durabilitate nelimitată în timp... fapt ce mi-a smuls un oftat;
fusesem uşurată de crucea nemiloasă... sau, temătoare de ce va veni ... Poate ambele, poate niciuna...
nu asta cântărisem atunci eu, la ces la seară,
când amurgul spăla curat deasa penurie
a cadavrelor muncitoare înrolate într-o oaste greşită.
Mi-am amintit de Tine... nici nu Te uitasem vreodată.
Mie nu mi-ai dat un rost ca al lor. Să înceteze văicăreala!
De la mine aştepti cântec, adevăr şi trudă... căci...
e mare preţul de răscumpărare a unei vieţi de om!...
De-ai şti cât Te ador!
Adonai, aici lângă mine şi te surprind cum mă priveşti...
eşti mai luminos ca raza dimineţii ce mă animă,
mai valoros ca aerul fără de care nu mi-aş mai putea scrie viaţa dăruită Ție! Ești deasupra a tot ce există! Adonai!
Clepsidră de vânt uitată de către cei care se bazează pe legea pământ, uitând cerinţa Ta...
miresme de păcat înconjoară prea repede pământul,
care a prins o viteză de spadă ce taie mult prea adânc poporul Tău!
Of, trezeşte-Te Eli! Acum stau în fața Ta și nu mai fug de scopul ce mi l-ai dat...
deşi, atât Te iubeam Iahve!... Oare de ce Elohim ... Oare de ce am fugit ...
Mă trezesc pe o piatră uriaşă unde este scris numele meu...
aproape că nici nu-l mai ştiam...
răsuflam de o uşurare nepământeană şi inima îmi stăpânea
lumina de pace care-şi dădea trilul
într-un vers plin de har, liniște şi fericire nostalgică...
era crinul coroanei mult aştept, al punctului final care începe.
O, da... care începe să fie ce-a fost să fie lăsat a fi... atât de fraged!
Mi-e milă acum de zgomote ce mă tulburau mult prea sfâşietor,
ca să le fi dus grija, atunci... şi totuşi, iubirea este eternă în toate!
Nu te chem iubire, ştiu că ai să-mi vii... ești trimisă!
Şi-ai să mă iei de mână... ai să-mi fi cum eu am visat...
timpul mi-a fost o oază de limpezire,
o staţie lungă, un popas binefăcător împotriva căruia m-am răzvrătit uneori...
și de unde n-am ieşit decât atunci când mi-a venit vremea
pentru a REexista. Da, timpul...
el a îmbrăcat şi haină de prieten și de vrăjmaş.
Răsăritul soarelui îmi iese în intâmpinare...
ce minunat să nu uiţi cine eşti!... Să-ți amintești ce ai fost!
Acum îţi cer pecetea şi o ating cu sfială, ştiind că acolo
e ceea ce va urma cu mine... Vezi N-am uitat ce mi-ai spus...
Am semnat! S-a pecetluit o învoială acceptată de mine...
dinaintea timpului meu.
Tresalt bucuroasă cu lacrimi grele, pe obrazul dulce
pe care l-ai atins cândva şi aud limpede
din cerul inimii mele contopit cu cerul Tău, vocea atât cunoscută:
„S-a sfârşit! Acum mergi şi paşte oile tale ca un păstor vrednic,
Oile pe care Eu ţi le-am dat în stăpânire, ca să le-nveţi de Mine.”...
și plec; plec ușoară și plină de râvnă, în dragostea Ta.
Şi asta fac...
E scris!
