După Isus

Pelerinajul meu de-o viață
E creșterea înspre Cuvânt
Stropit cu-avânt și cu povață
În duh, în suflet și-n pământ.

Un orizont fără hotare
Mă-ndeamnă veșnic să-l ajung,
Dar nici odată nu îmi pare
Că drumul poate-a fi prea lung.

Lumina trece în Lumină,
Înaltul crește în alt pisc,
Îmi pierd valoarea mea de tină
Cu-nchipuiri de obelisc.

De-aș merge după puls de sânge
Entuziasmele ce bat
Aș fi-n mătănii de religii
În humă înrădăcinat.

Ci merge Isus înainte
Și-L însoțesc ascultător
Cu duh, cu suflet și cu minte,
Și cu eternu-mi viitor.

Da, uneori, mai prind un ghimpe
Ori pe vre-o piatră lunec strâmb,
Însă mă rog să nu mă-nghimpe
Dorințe de-a mă crede dâmb.

E greu, căci nu pășesc ca omul
Rațional, bine gândit,
Ci îmi urmez cu-ntregul Domnul
Ce Viața-n moarte mi-a sădit.

Acum pășim din lut în Țară
Și, poate, inima mi-o cert
Uitucă-i că odinioară
Am fost doar un pustiu incert.

Victor Bragagiu