Credinţa e un Prunc jingaş în palme,
Ce-L porţi cu teamă de-arşiţe şi ploi,
Îl ocroteşti să nu-l brâncească-avalme,
Ferindu-L şi de zoaie, şi gunoi.

Îl înveleşti să nu-L atingă gerul,
Chiar de-ai rămas tu singur dezbrăcat,
Cu viaţa îi acoperi Adevărul,
Cu trupul îl acoperi de scuipat.

Şi îl adormi cu cântece duioase,
Şi îl trezeşti cu-atingerea abia,
Îi povesteşti dorinţele frumoase,
Uitând de cele ce L-ar speria.

Aşa păşeşti din ochi fără a-L pierde,
Iar unde mergi – nu cauţi ca să ştii,
De-odată-observi că lutul nu se vede,
Căci zbori demult, demult în veşnicii.

Victor Bragagiu