Pierderea Credinţei - Victor Bragagiu

Au intrat strigoii-n sat,
De ne-au prins în fapt de seară
Şi poporu-ngenunchiat
A uitat de primăvară.

Părăsindu-şi viitor,
Necrezând ziua de mâine,
Au vândut părinţii lor
Pe slănină şi pe pâine.

Răii cercetau atent,
Cine vrea ori nu vrea jale,
Mărţişoarele din piept
Le smulgeau, râzând cu bale.

Aroganţi şi nespălaţi
Ei râdeau de plai, de glie:
„Vă suntem ai voştri fraţi,
De vă scoatem din robie.

Cum v-am fost, suntem amici
De v-aducem libertate,
Patria nu vi-i aici,
Ci-i cu totu-n altă parte.

Încetaţi să dârâdâiţi,
Că-am venit noi cu iubire,
Doar ştiinţele de minţi
Vă vor duce-n fericire.

Dacă-ţi fi-nţelegători,
S-ascultaţi ce noi vă spunem,
Vă vom fi învăţători
Pentru patria-minune.”

Ca copii înspăimântaţi
Ne uitam fricoşi la dânşii;
Unii taţi şi unii fraţi
Începură-a place inşii.

„Uite-i ce făgăduiesc:
Viaţă,-avere, libertate...
Ia, acu o să trăiesc,
Nepăsându-mi de păcate!”

Cu strigoii s-au legat,
Tot zâmbindu-le la glume,
Denunţând pe celălalt
Şi de gânduri şi de nume.

Ocupanţii ne-nvăţau –
Moartea este fericire,
Iar pe cei, ce nu credeau
Îi suiau pe răstignire.

Cei lingăi şi gudurânzi
Îşi primeau din noapte bunuri...
Ne trezirăm sângerânzi
Ca şi troiţe la drumuri.

Tânguiam neînţelegând
Pentru ce purtăm noi vină;
Ne scuipau zbirii strigând:
„Hai, rugaţi-vă-n lumină!

De-aţi avea credinţă-un dram,
Tot ce-aţi vrea vi s-a supune!”
Noi plângeam şi scheunam
Ne zbătând în rugăciune.

Tot cerşind cu glas stâlcit
Fără duh, fără putere,
Risipindu-ne mâhnit
În întinsul întuneric.

Ca răspuns – doar un ecou
De la hohotul lor straşnic;
De la noi – nici un erou,
De la ei – cântări de broaşte.

Din noi unul, apoi alt
Adormeam pentru vecie,
Atârnaţi pe lemn din nalt
Drept în noaptea tuciurie.

Dar strigau călăii rău,
De vuia noaptea cu clocot
Şi luceau ochii de zmău
De pe feţele de dohot:

„Nu vă credeţi de haram,
Voi în veci nu ve-ţi mai plânge...”
Şi, fiindcă nu vedeam,
Ne sugeau din rane sânge.

Ci puţeau mai tare morţi,
Că se da-se-n hoit mirosul,
Dedemult uitarăm toţi
Ce e viaţa şi frumosul...

...Totuşi, noaptea se sfârşi,
De strigoii toţi pieriră,
Am putut a coborî
De pe straşnica zidire.

Cei făţarnici şi lingăi,
Dolofani se uit din tufe
Şi văzându-ne ne răi
Pocăiesc în faţă rufe.

Că adicălea – a fost...
Judecata nu se poate...
Cine-a ţine minte-i prost,
Cine nu - şi este frate.

Ascultăm fără puteri:
Ei au banii şi au terfe...
Mizerabilii de ieri
Au pretenţii diotrefe.

Stăm epave fără zbor,
Tânguindu-ne de viaţă,
Fără suflet, fără dor,
Fără râs de dimineaţă.

Şi ne cercetăm tăcut
Înfrăţiţi cu umilinţa:
Unde Ţara ne-am pierdut
Unde-am risipit Credinţa !

Victor Bragagiu