De-atîția ani, nestins ți-e dorul,
Și tot te uiți pe la ferești.
Nu-i nimenea, e gol pridvorul,
Și tu nimica nu zărești.

Dar ochii tăi străbat în taină,
Întinsă lunci și largi poteci.
Și-acolo unde plîng chiar zorii,
Și tu în lacrimi te îneci.

Stai nopți în șir de veghe-ntruna,
Veghind tristețea ca o stea,
Se scurge ca o apă timpul
Și-n păr și-a nins cu fulgi de nea.

Privirea ta, cîndva duioasă
Sa stins acum ca pentru veci
Și mîna nu te mai ascultă,
Iar pasul nu mai vrea să pleci.

Singurătatea te-nconjoară,
Și doar din amintiri trăiești
Doar focul vesel arde-n vatră,
Spunînd parcă cuiva povești.

Dar nu mai are cine să le-asculte
Și-o lacrimă în ochi ți s-a ivit,
E poate ultima ta clipă mamă
Și poate-un ultim răsărit.

Dar dacă nemurirea toată,
Va coborî ca să te ia
Nici chiar pe cer nu sunt atîtea stele,
Cîte vor străluci-n cununa ta.

Autor versuri: Ina Cordun din Corjeuti