Invinuire şi răspuns - Victor Bragagiu

Învinuire și răspuns.
Țipa nebunu-n spume și în bale,
Chior, poticnindu-se prin pietre și prin pomi:

„M-ai părăsit! M-ai lepădat în vale
Și iar la mine nu vrei să te-ntorni!”

Nu-și amintea cu mintea în tumult ,
Că-n vale singur a fugit el mai demult.

Gemea bolnavu-n buzele crăpate,
Tot netezindu-și carnea ce cădea:

„M-ai lepădat, m-ai azvârlit în moarte
Și nu mai vrei pe mine-a mă vedea!”

El a uitat să-și amintească-n boală,
Că singur s-aruncase-n a ei poală.

Și osănditul la spânzurătoare
Plângea, înfricoșat lângă călău:

„M-ai lepădat, și fiul tău azi moare,
Că ai uitat demult de fiul tău!”

Nu-și amintea și-n clipa de sfârșit,
Că crima singur el a săvârșit...

Dar iată-n valea orbilor și-a nopții,
Părintele venea la îndrăcit.

Și ochii Lui i-au scos străjerii porții,
Ca plată de întrare-n risipit.

Dar Tatăl, bâjbâind lumina scoasă
Găsi pe fiu. „Hai,fiule, acasă!”

În valea, în duhoarea împuțită,
Părintele venea la cel bolnav.

Ci cioclii I-au dat carne putrezită,
Iar sănătatea I-o luară grav.


Dar El, târându-se în boala nemiloasă,
Găsi pe fiu. „Hai,fiule, acasă!”

În valea morții,unde nu-i scăpare,
Părintele venea la spânzurat.

Călăi-L spânzurară la intrare-
E plata pentru cel aici întrat.

Ci dragostea-I,prin noaptea-ntunecoasă,
Găsi pe fiu. „Hai,fiule, acasă!”

Feciorule, unde te primbli azi,
Oprește-te din râset pe o clipă.

Privește-te si judecă-te treaz.
Tu mergi spre văi, spre moarte și risipă.

Ascultă-auzi cum plânge-n tine Glasul
„Hai, fiule, întoarce-te acasă!”
Victor Bragagiu