Te ştiu de când erai doar o idee,
de când erai o mică sămânţă de lumină.
E-atât de mult de-atunci...
Atunci dormeai învăluit în curcubee
şi străluceai în Mine,căci n-aveai nicio vină.

Eu Te-am plantat în pântecele mamei tale
şi-n pântec,Eu cântec de leagăn Ţi-am cântat,
şi îţi plăcea atât de mult...
cântai şi tu cu inima ta moale
şi printre vise mă iubeai cu gândul tău curat.

Te-am urmărit crescând şi Te-am văzut
orb,plin de răni şi speriat cum rătăceai
şi M-a durut atât de mult...
şi şchiopătai...şi mai mult M-a durut...
Te-am auzit cum printre dinţi Mă blestemai.

Însă când te-am văzut distrus,căzut,zdrobit,
în lanţuri cum mureai învins de rău,
atât de mult Eu Te-am iubit,
C-am vrut să mor în locul tău
şi-n locul tău,ca să trăieşti,Eu am murit.

Te văd acum,curat,iertat,cum te-odihneşti
şi fericit, în suflet lăcrimezi
şi-atât de mult tu Mă iubeşti...
şi-n jertfa Mea atât de tare crezi
că în credinţă,pentru Mine-ai vrea să te jertfeşti.

Acum,păstrează calea-ngustă către casă.
Ştiu că-i abruptă,ştiu că e grea,însă
atât e de frumoasă...
Iar Eu îţi spun văzând privirea-ţi plânsă:
Mi-e dor de tine,fiule...Te-aştept acasă.

stelian david
Booking.com

Versetul Zilei