Mă iartă, sunt atâta: un vas de lut firav
dar nici măcar, adesea un fir de păpădie.
Nu mă lăsa în beznă al disperării sclav,
nu mă lăsa un strigăt de teamă în pustie…

Tac să nu-mi spun tristeţea, să nu împovărez
cu lacrimi viaţa celor iubiţi dar în durere
ştiu că doar Tu mi-eşti reazem, numai Iubirea crez
şi iar mă rog la Tine… şi nu-ndrăznesc a cere…

Copacul are sprijin în ţărna lui, eu azi
n-am rădăcini: tăiate mi-au fost demult, se pare
din neştiinţă, drumuri de tren fără macaz.
Unde greşesc când judec dă-mi zâmbet şi iertare.

Însă de-atâta noapte abia de mai respir.
Sunt vas de lut ce încă mai poartă-n el cuvinte...
Mă-ncearcă al durerii, al spaimelor delir!
Te rog, alungă noaptea… c-abia mai pot, Părinte…

Dar ştiu: cum nopţi trec, pale, în albe dimineţi,
cum şi furtuna trece, cu vânt, cu foc, cu ape,
când mă loveşte soarta, doar Tu poţi să mă-nveţi
că mâinile în rugă au Cerul mai aproape…


Anca Livădaru

Versetul Zilei

1 Petru 3:3-4

Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui DUMNEZEU.

Powered by Biblia Online