1. Îmi ridic ochii către munţi
Căci ştiu, acolo Tu odată
Te coborai ca să vorbeşti
Şi să te-arăţi în a Ta slavă
Dar astăzi munţii sunt doar stânci
Şi plini de fiare-nfometate
Nu-mi dau curaj, nu-mi dau avânt
Atunci când sufletu-mi se zbate.

R. Dar ajutorul meu
Vine de la Dumnezeu
Spre El ochii mi-I ridic
Nu mi-e frică de nimic.
Căci ajutorul meu,
Vine de la Dumnezeu
Spre El ochii mi-i ridic
Nu mi-e frică de nimic.

2. Eu vreau că să privesc în sus,
Nu la-nălţimi ce pot să cadă
Şi nici spre mâini ce pot să-mi dea
Un ajutor, dar şi-o ocară
Nădejdea vreau că să mi-o pun
În Cel ce toate le adapă
În Dumnezeu, în Dumnezeu
E cetăţuia ce mă scapă.

3. Nu-i o poveste tot ce spun,
Există-un Dumnezeu ce poate
Să facă totul din nimic,
Iar munţii-n mare să-i îngroape
El Se descoperă şi azi
Acelor ce doresc să-L vadă
Dar nu pe munţi, ci-n duhul lor
Şi prin credinţă, nu-n tăgadă.