Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp

1. Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp
Erau mulţi duşmani pe pământ,
Căci soarele apune şi ei sunt pe câmp,
Şi noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriţi-vă, astre, mai daţi-mi răgaz,
Să îi văd pe duşmani la pământ!”

R. /: Opreşte-te, soare, deasupra pământului!
Opreşte-te, lună, şi tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Şi nimeni să nu zică: „Nu!” :/

2. Istoria aceasta de mult retrăim,
E soarele aproape în asfinţit…
Duşmanul e încă în picioare – o ştim –
Deşi are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperaţi
Căutăm să îi smulgem acum.
Opreşte, Părinte ceresc, Te rugăm –
Opreşte al soarelui drum!

3. De este vreun Iosua în mileniul trei,
Să înalţe dar glasul spre cer,
Să îi scape pe acei din mormintele reci
Ce jertfa umană o cer!
Nu vrem aţipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieţii e în noi.