1. Nu, nu suntem un vis şi o-ntâmplare
Un lut de sine însuşi frământat ,
/: Ci ea, O Fiinţă Creatoare,
O-nţelepciune fără de hotare
Există Dumnezeu, există Dumnezeu cu adevărat. :/

2. Nu, nu suntem jivine-ntunecate
Gonite de un bici ne-nduplecat,
/: Ci noi avem un duh şi-o libertate,
Şi-o inimă ce pentru ceruri bate,
Există Dumnezeu, există Dumnezeu cu adevărat. :/

3. N-ar fi simţit în veci de veci ţărâna ,
Surâsul unui crin imaculat
/: De n-ar fi întins atunci Stăpânul mâna
Să umple în noi de simţământ fântâna
Există Dumnezeu, există Dumnezeu cu adevărat. :/

4. Nu-i viaţa noastră veşnic însorită
Nu este totdeauna un palat
/: Dar o trăim căci merită trăită
Şi dincolo de lumea asta mărginită
Există Dumnezeu, există Dumnezeu cu adevărat. :/

5. Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
Avem minuni şi semne-ndestulat
/: Şi cine vrea pe Dumnezeu să-L vadă
Să stea în faţa Lui pe baricadă
Există Dumnezeu, există Dumnezeu, ce minunat.:/

6. Nu, nu suntem neant, ce fericire,
Supremul adevăr s-a revelat
/: Hristos e-n noi lumină şi iubire
Iar moartea e un zbor spre nemurire
Există Dumnezeu, există Dumnezeu cu-adevărat. :/

Versuri similare
Suntem trecători
Suntem trecatori
Suntem Lumina - Adeline
Noi suntem una-n Isus
Noi suntem una
Noi suntem una-n Isus
Prin Isus, noi suntem

Versetul Zilei

Numeri 11:8

Poporul se risipea si o strangea, mana, o macina la rasnita, sau o pisa intr-o piua; o fierbea in oala, si facea turte din ea, si gustul ei era ca al unei turte cu untdelemn.

Powered by Biblia Online