1. Nu mai spune-a ta durere, frate, nimănui!
Povesteşte-I tot necazul numai Domnului!
/: N-alerga cu grijurile tale sufleteşti
Nici la prieteni, nici la oameni, să le povesteşti! :/

2. Oamenii nu pot s-aline suferinţa ta,
Prietenii nu pot s-ajute orişicui ar vrea,
/: Însă Cel din veşnicie binecuvântat
A venit întotdeauna la câţi L-au chemat. :/

3. De plângi astăzi şi te doare, mâine vei cânta;
Cel ce ştie-a face rana o va vindeca.
/: Nu pierde curajul, frate, nu te întrista!
Rana ta nu e spre moarte, ci spre slava Sa. :/

4. Şi când tu vei înţelege, vei dori mereu
Pe Acela ce nu uită de poporul Său,
/: Căci obrajii tăi cu lacrimi au fost adăpaţi,
Dar în veşnicia slavei vor fi mângâiaţi. :/

5. Deci, te du la Domnul, frate, El te-a ridica!
Rana ta cea grea de moarte o va şi lega.
/: Şi astfel vei fi de-a pururi de El uşurat,
Căci aşa cum El lucrează nimeni n-a lucrat!...:/

6. Doamne, peste-a noastră faţă, toarn-al Tău alin!
Peste ceaţa vieţii noastre toarn-al Tău senin!
/: Doamne, varsă-a Ta putere, mângâierea Ta!
Peste noi întinde-Ţi braţul, dă-ne pacea Ta! :/

Versuri similare
Nu mai spune-a ta durere
Va veni o vreme grea
Am un frate ce-i evreu
Numai Domnului

Versetul Zilei

Psalmi 37:30-31

Gura celui neprihanit vesteste intelepciunea, si limba lui trambiteaza dreptate. Legea DUMNEZEULUI sau este in inima lui.

Powered by Biblia Online