Argint de Crăciun - Victor Bragagiu

Copaci de argint, păduri de argint,
Cristalele stelelor pe câmpuri viu scapăr...
E iarnă, e ger şi e frig pe pământ,
Iar fumuri de-argint se ridic din hogeacuri.

Acoperişuri bătute-n cristal,
Casele cruci argintate înalţă,
Că-i mediu urban, ori că-i mediu rural,
Argintu-n oricare cuvânt se înţeasă.

În lumea-argintată strig negrele ciori,
Te miri că în alb ele-s triumfătoare;
Ca clopoţei s-aud răsunători,
Treizeci de arginţi în pumn la fiecare.

Sunăm cum sunam la „adio”, „salut”,
Simţind cum se-mbuibă-n mândrie figura,
Apatici la cea fost „La început”,
Din lumea aceasta, ca banul de-a dura.

Cândva magi veniţi dintr-o lume de nopţi,
Aduseră aur, tămâie şi smirnă,
Ca daruri Acelui, ce spulberă morţi,
Ca Viaţa să fie pe veci în Lumină.

Azi noi, lângă iesle, în şir nesfârşit,
Urând frământări şi ambiţii meschine,
Scăpăm şi scăpăm de bănuţi de argint
Şi unde şi-o lacrimă grea de ruşine.

Dar, totuşi, în jur se mai bântuie corbi,
Epave de stele răsună, răsună...
Scâncesc cerşind palme şi palme de orbi,
Cerând ca arginţi în căuş să le pună.

De cioburi de stele azi palma-am salvat,
Acum o citesc să găsesc în ea vină,
Dar cât nu-o privesc, judecând încordat,
E numai Viaţă, Iubire, Lumină!

Victor Bragagiu