Smochinul - Simion Felix Martian

În via-ntinsă,verde,roditoare,
În care străluceşte bobul plin,
Se-nalţă drept,îmbrăţişat de soare,
Un viguros,frunzos,umbros smochin.

Pus cu speranţă,ca şi via-ntreagă,
A fost săpat,udat şi el la fel,
Dar când a vrut stăpânul să culeagă
Nu a găsit nici o smochină-n el.

Şi pentru că n-a fost sădit în vie
Să facă umbră,să ocupe loc,
A hotărât stăpânul,cu mânie,
Să-l taie şi să îl arunce-n foc.

A mijlocit vierul,cu răbdare,
S-a angajat că-l va mai îngriji
Încă un an,vreme hotărâtoare
În care va rodi sau va pieri.
***
Ocupi şi tu un loc în adunare
Ca şi smochinul,în acelaşi mod,
Udat de-ale Cuvântului izvoare,
Dar…va găsi Stăpânu-n tine rod

Ai fost sădit cu dragoste divină
Şi îngrijit cu mîngâieri cereşti,
Dar Cel ce-ţi dă şi apă şi lumină
Aşteaptă de la tine să rodeşti.

Vine Stăpânul,trece printre rânduri
Şi cercetează via răbdător,
Dacă n-ai roade,nu mai sta pe gânduri,
Nu oscila-ntre roade şi…topor.

Să dăm prin Duhul roadă spre lumină,
Avertismentu-i fără echivoc:
„Toporu-i deja-nfipt la rădăcină,
Iar cei neroditori vor arde-n foc.”