Am îndrăznit să-Ți cânt iubirea
Căci mai întâi Tu m-ai iubit.
Din vremi străvechi mi-ai scris menirea;
Pe când nimic eram, m-ai prețuit.

La început făcuși zidirea:
Albastrul cerului întins,
Verdele blând foșnind psaltirea,
De sus, de jos, cu dragoste-au descins.

Când omului i-ai dat suflarea
Și-n chipul Tău Tu l-ai creat,
Praful gustă dumnezeirea
Iar dragostea-Ți în el viață-a iscat.

Neascultând, veni durerea...
Mânia-Ți sfântă-au ațâțat.
Da’-n Eva, ce-a pornit căderea,
L-ai profețit pe Cel ce m-a salvat.

Când cel creat și-a lepădat menirea,
Dragostea-Ți scârbă se făcu.
Apa găti reînnoirea,
Iar dragostea, prin Noe, reîncepu.

Avraam Ți-a prețuit vrerea
Când fiu-și să-l omoare vru.
Supremă i-a fost ascultarea!
Dar l-ai oprit căci mult l-ai iubit, Tu.

Când în Egipt trăiau robirea,
Le-ai născut o slobozire.
Egiptul le voia silirea –
Tu, nu le doreai decât iubire.

Din nou, Ți-ai dovedit iubirea
Purtându-i prin deșertul stors.
Și-n Canaan le-ai dat puterea
Căci Fața de la ei nu Ți-ai întors.

Când David Ți-a cântat iubirea
Pentru poporul Tău ales,
În psalmi și cânt i-a fost vorbirea
Căci inima-i cu dragostea-Ți i-ai dres.

Credincioșia-i adorarea
Ce Iuda Ți-a adus mereu.
În Tine-a găsit ocrotirea
Căci Tu ești dragoste și Dumnezeu.

În Iuda a fost întruparea
Cuvântului ce s-a născut.
Iubirea din Hristos era-mplinirea
Angajamentului ce l-ai făcut.

Fiindcă Te-a copleșit iubirea
Pentru toți cei ce i-ai creat,
Să aibe viața nu pieirea,
Pe Fiul Tău cu dragoste L-ai dat.

Iar moartea și-a pierdut puterea,
Din morți când El a înviat.
Isus vestea din nou iubirea
Ce, oamenii cu Tine, i-a-mpăcat.

Mereu Ți-ai profețit iubirea...
Mereu mi-ai spus că mă iubești...
Și-atunci, când va veni răpirea,
La Tine zbor căci dragoste Tu ești.

George Buta