Vointa mea legata-i de-o piatra grea de moara
Ce gatu-mi incovoaie, doar in pamant privesc,
Iar lacu-i pe aproape si fundul lui ma cheama-
Intr-un abis haotic pasii imi ratacesc.

Cu gura in tarana, pe coate si genunchi,
Eu indraznesc privirea in lacrimi s-o inalt
Si sa te rog pe Tine povara-mi sa o sfarami
Sau sa desfaci o za din nemilosu-i lant,

Caci eu in disperarea-mi nici nu mai am putere
Sa lupt in noaptea-n care adanc m-am afundat,
Zicand ca asta-i soarta, uitand si de credinta,
Cararea ce-am urmat m-a dus inspre pacat.

Spuneai ca larga-i calea ce duce la pierzare
Ca multi o vor alege si vor pieri in foc,
Tot ce-mi doresc acum e sa gasesc poteca,
Sa ma intorc la Tine; sa mut muntii din loc.

Nevoie am de Tine, te rog mana-Ti sa-ntinzi,
Spre crestetu-mi bezmetic lumina sa indrumi,
In sufletul meu negru o candela s-aprinzi,
Ca mintea-mi sa-nteleaga scopul acestei lumi.