Omul-singura ta slava

Dumnezeule,esti atit de maret,
atit de mult iubesti omul pamintesc,
desi l-ai facut din nimicul pamint
ai pus in el lucrul cel mai de pret!

desi doar un abur ce se ridica-n vint,
intii este falnic apoi parca frint...
nu mai e mineni pe tot acest pamint
sa-iti oglindeasca chipul Tau sfint.

Un fir de iarba gata sa rasara...
ce sa paleste apoi la prima raza.
Dar totus ridicat la prima ploaie
ce-l face mai puternic sa mai tare.

Trecut de ani i-nviorezi povara,
si tinar fiind ii daruiesti povata.
Atitea lucruri tainic nestiute,
cuprend doar omul cu aTa iubire.

El e nimic-Tu esti al lui Parinte,
el e-o siflare-Tu esti viata vie.
un diamant lipsit de-orice sclipire
in care-ai asezat aTa menire.

un vas de lut,ce-i gata sa se sparga
dar sprijinit de mina Ta de tata,
o simpla trestie ce se apleaca
dar intarita falnic ca sa creasca

Mister adinc pastrat de multe ere
neinsemnat si lipsit de putere
in ochii Tai va fi mereu doar omul
intruchiparea ce oglindeste cerul.