Doar frunze

Cu suflet zbuciumat, înfrânt
Ades am cugetat
La pomul înfrunzit din drum
Din care s-a ales doar scrum,
Pentru ca rod n-a dat.
M-am întrebat ades, nu-s eu
Cu-n învelis maret?
Si-mi legan frunzele în vânt
Fac umbra pe acest pamânt
Fara sa am vreun pret?
Nu-s eu cumva ca acel pom
„Parând” ca roade am?
Dar înselat pe veci va fi
Acel ce viata-mi va privi
Caci s-ar uita în van?
Deci suflete prea zbuciumat
E timpul prea solemn.
De nu ai roade, e-n zadar.
Nu vrei sa fii al lumii „far”?
Atunci vei fi un...lemn!
Un lemn uscat, fara folos
La margine de drum.
Si-ai fi putut în veci sa fii
Un stâlp în templul celor vii.
Te hotaraste-acum!
Caci rodul care-i place Lui
În El e de aflat.
Doar bun sa fii, milos, smerit
De rele sa te fi pazit
Si El te-ar fi ajutat.
Sa fii lumina pentru multi
Prin fapte si cuvânt
Si rod bogat s-aduci mereu.
Nu te uita ca drumu-i greu,
Traieste ca un sfânt!
El staruie cu glas duios
Dorind a te salva.
Tu esti udat, plivit, sapat.
Adu deci rod ne-ntârziat
Si viata vei avea!