Apus de toamnă - Victor Bragagiu

Când violetul se înfrânge
În tihnele portocalii
Aud cum penele de înger
Doboară frunze purpurii.

O liniștire se înalță
Triumfătoare din apus
Și cade aurul din viață,
Și zborurile cad de sus.

O clipă-n loc mi se oprește
Oprind al timpului șuvoi
Neglăsuirile de pește
Cat adăposturi printre noi.

Simt înălțarea cum disperă
De-acest moment sever de bonz
Când zgârie prin atmosferă
Plutirea filelor de bronz.

Căderea e un glas de lege
Și stinsul nu-i accidentar
Când gem aripele pribege
Și zările în zări dispar.

Înțelepciunile de pâclă
Își încolțesc lăstarii-n râpi
Când în privirile de sticlă
Ninge cu frunze și aripi.

Un întuneric de hotare
Pândește-n umbre mătăsos...
O rugăciune îmi răsare
Și-o lacrimă îmi cade jos.