Răsărirea Poeziei - Victor Bragagiu

Simt, Doamne,-n mine-un vers se-ngână
Ca basmu-n sufletul de seară
Şi-n greutatea de ţărână
Apar aripi de primăvară.

Chemarea zărilor încântă
Fărădelegea neştiinţei,
Iar inima bălană cântă
Uluitoare apariţii.

Strâng ineditul ca odorul
Noroc ce mi s-a dat în viaţă,
Aleargă fără sine dorul
De la prefaţă la prefaţă.

Ţesând prin razele curate
Senine, mlădioase vise
Pierdu-i hotaru-a ce se poate
Şi ce-mi sunt încă interzise.

O pasăre s-a rupt din peşte
A evoluţiei minune
Că existenţa îmi trosneşte
Cu orişicare-nţelepciune.

Statornicele metereze
Prinse-n banal beton de minte
Se prăbuşesc pe ipoteze
Lăsându-le fără cuvinte.

Învolburarea-nvârte fulgii
De nume, fapte şi soluţii,
Şi nu-nţeleg cine-o străpunge –
Triumf de tron ori revoluţii.

Neînţelept la ce mă doare,
Cunoscător la neştiute,
Îngenuncheat pentru o floare,
Cuceritor de pisc de munte,

Răsunător la stări de linişti,
Lin înspre fapte de tarabă
Împiedicându-mă prin mirişti
Păşesc fără probleme arbori.

Şuvoaiele lovesc în sânge,
Iar eu cu palmele prind fire;
Ceva mă-nalţă şi mă frânge
Mărindu-mi ochii de uimire.

Încerc să gem ca subjugaţii
Îngheboşindu-mă în jale,
Dar mă lovesc de constelaţii
Cu talpele-nglodate-n vale.

Neregula şi antilege
Mă risipesc cu-ncătuşare...
Dar cine poate înţelege
De unde slovele-mi vin oare

Eu doar hapsân le prind, le-acapăr
Ţinându-le în piept grămadă
Apoi străbat prin ele teafăr
Ca ghiocelul prin zăpadă.

Din înălţimea răsăririi
Să văd uimit peste troiene
Cum încă-o parte de vorbire
Primăvăratic se aşterne.

S-au încurcat boboci cu poame,
Se-mpleticesc extaz cu geamăt...
Un vers se-nalţă-n mine, Doamne,
Şi eu ca frunza lui doar freamăt.