Lucratorul in versuri - Gh. Barbu

Lucratorul ce prin lexic zaboveste buna vreme,
Construindu-si din cuvinte versuri, stihuri si poeme
E deschis catre Acela ce-l inspira insistent,
Care da substanta artei din sublimul Sau talent.
Cand spre Domnul se deschide El i-arata si-l învata,
Dovedind ca îl asculta, pas cu pas îi da povata,
Si atunci un sir de lauri vor vibra în sus plutind,
Ridicandu-se-n ecouri, Creatorul, preamarind.
Laudele lui vor curge cum e picurul de roua,
Iar poema pentru ceruri va ramâne vesnic, noua,
Sa-si înalte-al sau Iubit în sublim elogios,
El asa fiind deprins sa-L înalte pe Cristos.
Versul sau va da esenta din mireasma închinarii,
Reverenta, Celui vesnic, prin mijloacele cântarii.
Prin figuri de stil, pictate în pastelul românesc,
Ii vor da valori eterne în stil nou, dumnezeiesc
Caci cuvinte aranjate în culori de rapsodie,
Vor crea cununi de slava pentu Cel din vesnicie.
Elogiind frumos Stapânul cu locatii printre stele,
Printre nouri va pluti ca un stol de randunele.
Ca sa-L laude pe Domnul el versifica întruna,
Stiind ca-n “ziua aceea”, va primi pe veci cununa.
Catre acest poet privind întru-n spirit constructiv,
Vom vedea ca Domnu-i da sa ramâna creativ,
Ca prin verbe conjugate într-un ritm melodios,
Sa-si înalte Salvatorul pentru felu-I glorios,
Fiindca acesta, construieste prin mijloace literare,
Si din dar în dar primeste har si binecuvantare.

Amin.