Meşteri, meşteri făurari
Ridic mănăstiri prin ţară.
Voievozii le smulg iar
Orice treaptă, orice scară.

Iar s-arunc zidari-n zbor
Cu aripe de şindrilă,
Prăbuşindu-se din dor,
Ridicându-se în milă.

Semănându-se în lut,
Lut viaţa li se preface;
Alţi zidari au şi-nceput
Lutul lor mortar al face.

Suflete-n pereţi zidesc,
Ca să stee mănăstirea,
Cât un veac dumnezeiesc,
Cât le-a mângâia iubirea.

Cu-orice cărămidă sper:
Crucile le-or fi mai nalte,
În urcuşul lor spre cer,
Decât orişice palate.

Trecând de proiectul dur
Din trecut până-n prezente,
Diferite-s de-alte-n jur
Şi de cele precedente.

Dar şi ei vor fi căzuţi
Fără nume, fără veste,
Galopaţi de ani desculţi,
Încadraţi în vre-o poveste.

Care-i pusă-n vorbe dulci
Pentru copilaşi de-o maică,
Cu-un ecou din cânt de cuci,
Cu lumină de drăgaică.

Slove, slove se înşir,
Ca de-o pasăre măiastră,
Cu miros de trandafir,
Prospeţimi de zare-albastră.

Dar se spun cuvinte tari,
Ca fetiţa ori băiatul
Să-aibă frică spre zidari
Măcar să privească-odată.

Să se teamă, ca de foc,
De zidirea celor sfinte,
Prinşi de stimă şi noroc
Şi de gândul treaz din minte.

Că te miri – cum de răsar
Alte calfe şi alţi meşteri,
Tragedia de zidar
Cu noi jertfe a o creşte.

Alt şi alt om va veni;
Mănăstirea şi-o înalţă,
Sufletul îşi va zidi,
Lângă el zdrobindu-şi viaţă.

Aruncându-se de sus,
Fără frică, raţiune,
Spre salvatul presupus,
Înspre tainica minune.

Cad zidarii cad, cad, cad,
Căzători aştri pe sferă,
Luminos vieţile ard,
Ca un vers prin atmosferă.

Oameni se crucesc miraţi
La căderile de stele,
Înspre voievozi plecaţi,
Care-s drepţi în toate cele.

Cu zidari n-ai să-i compari,
Nu e nici o-asemănare –
Voievozi-s gospodari –
Ei au pietre funerare:

„Ce au, Doamne, ăşti, că nu-s
Într-un rând cu-această lume –
În biserică supus,
Între oameni cu un nume.

Ce tot strig ei de irozi,
Ce tot spun ei de lumine,
Nestimând pe voievozi,
Care au cuţit şi pâine.”

Dar se nasc din nou ţicniţi,
Ce, uitând de traiu-n fire,
Îşi pun jertfă fericiţi
Viaţa lor pentru zidire.

Şi aşa veac după veac,
Despărţit tot este neamul –
În zidari fără de leac
Şi în voievozi de seamă.

Ani şi ani la rând se port,
Vremea trece când, când saltă,
Cu zidari puţini de tot,
Cu-o mulţime înţeleaptă.

Ning zidarii, ning şi ning
De pe cruci de mănăstire,
Necredinţele se sting
În speranţă şi iubire.

Zbor zidarii, zbor şi zbor,
Fără preget şi căinţă,
Avântaţii meteori
În chemarea de credinţă.

Victor Bragagiu
Booking.com

Versetul Zilei