"La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El, si nimic din ce a fost facut n-a fost facut fara El."
Isus s-a uitat la tot ceea ce crease si toate lucrurile erau bune. Era a sasea zi si Isus se plimba prin gradina. S-a oprit si a luat un pumn de tarana, a inceput sa-l modeleze si ti-a dat suflare de viata. Incet, ai deschis ochii si ai vazut in jur minunatele lucrari ale lui Dumnezeu, dezvaluindu-i intelepciunea. Isus te-a luat de mana, ti-a aratat gradina si ti-a spus: toate aceste lucruri le-am creat pentru tine pentru ca te iubesc. In fiecare zi, partasia cu Isus iti umplea viata si ii aratai bucuros gradina pe care El ti-o daduse in grija, iar El ca un Tata iubitor, privea multumit in jur. Toata gradina ti-a incredintat-o si de toate roadele te puteai bucura. Isus te-a dus in mijlocul gradinii unde era un pom numit pomul cunostintei binelui si raului. „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”
Insa nu erati singurii care priveau catre pom. Satan vazand ca relatia ta cu Dumnezeu era foarte apropiata, scrasnea din dinti, cautand o cale sa te intoarca cu spatele la Dumnezeu. S-a prefacut in sarpe si a convins-o pe Eva sa manance din pomul din mijlocul gradinii, care la randul ei te-a indemnat sa faci acelasi lucru. Satan va garanta ca nu veti muri, ba chiar spunea ca veti fi ca Dumnezeu. Dupa ce ai gustat, gradina din jur a inceput sa paleasca, ti-ai dat seama ca ai fost inselat si ti-ai adus aminte de ceea ce Domnul ti-a interzis. Atunci plin de frica ai inceput sa alergi, cautand un loc de scapare in gradina in care odata era casa ta, locul in care iti aducea fericirea. Astfel, a intrat pacatul in lume, iar plata pacatului este moartea. Totul parea ca un necunoscut.
Era timpul cand Isus venea sa stati in partasie si a inceput sa te caute, strigandu-te pe nume. Ai iesit din ascunzatoare rusinat, iar Isus plin de lacrimi si cu inima franta te-a izgonit din gradina impreuna cu Eva.
Dupa mii de ani de truda, razboaie si durere strigai la Dumnezeu pentru izbavire. Dumnezeu ti-a promis ca va trimite un Salvator pe pamant si iata ca vremea se implinise. Isus a lasat haina de Imparat si S-a umilit pentru tine. Cand a venit ca si bebelus, ai spus ca nu mai este loc in casa ta pentru acest Om, cand a inceput sa te invete despre Dumnezeu, nu ai vrut sa-L primesti Ai spus ca este blasfemie ca se proclama Fiul lui Dumnezeu, L-ai vandut cu o sarutare, ai strigat "rastigneste-L", L-ai biciuit, L-ai scuipat, L-ai batut si i-ai pus o cununa de spini pe cap. L-ai impovarat cu o cruce grea, i-ai batut cuie in maini si picioare si L-ai asezat intre doi talhari. Chiar si atunci cand pacatul cadea asupra Lui, cand Dumnezeu L-a parasit, El s-a rugat cu glas tare: Tata, iarta-l ca nu stie ce face. Si-a dat viata murind pentru tine, Si-a dat viata pentru ca te-a iubit, pentru ca te voia pentru El o vesnicie. Trupul i-a fost ingropat, dar moartea nu L-a biriut si a treia zi a inviat!
Grabit, ai alergat la mormant si vazand ca este gol, teama a inceput sa te cuprinda. Un Om cu haine albe a venit si ti-a atins umarul, soptindu-ti: pentru tine M-am jertfit. Si ti-ai adus aminte de gradina Eden, de promisiunea lui Dumnezeu ca va trimite un Salvator, ti-ai amintit cum L-ai batut si cum L-ai rastignit. Dar El nu a ramas in mormantul rece, ci a inviat a treia zi! Dumnezeu Si-a tinut promisiunea.
Cuprins de durere ai cazut in genunchi si cu lacrimi in ochi cereai iertarea nemeritata. Isus S-a uitat spre tine cu chipul bland.
Toate aceste lucruri le-am facut pentru tine pentru ca te iubesc, le-am facut ca sa poti avea viata vesnica. Tatal meu a faurit acest plan maret inca de la intemeierea lumii. Iata, Eu sunt calea, adevarul si viata si nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. Eu Ma duc la Tatal sa-ti pregatesc un loc ca acolo unde sunt Eu sa fii si tu.
Adame, adu-ti aminte pentru ce ai fost facut. Dezbraca-te astazi de pamantul acesta si ia haina de mostenitor, ia haina de Fiu al Regelui.Aminteste-ti ca destinul Sau a fost crucea, scopul Sau a fost dragostea, motivul Lui ai fost tu!
Versuri similare
E Crăciunul
Bunicii mei...
Mai mult decât o poveste
Trandafirul
Dragoste, dragoste