Sămanţa - Simion Felix Marţian

Un cer plumburiu,foarte jos
Încât ai putea să-l împături,
Revarsă c-un gest generos,
Din tolba de nouri,omături.

Porneşte c-un şuier prelung
Un vânt prin scheletice ramuri,
Penelul de gheaţă,prelung,
Aşterne argintul pe geamuri.

În gerul cumplit,dureros,
Lipsit pare totul de viaţă,
Dezolant,poate chiar duşmănos,
E-ntinsul de alb şi de gheaţă.

Dar cel ce în toamnă-a arat
Îngropând bob de aur sub glie,
E-n sufletul lui împăcat
Căci ce-i sub zăpadă el ştie.

Dincolo de-omăt şi de ger
Pulsează în verde viaţa,
Rodirea-i venită din cer
Şi grâul învinge-va gheaţa.

Mai vede în zare,crezând,
Întinsele lanuri sub soare
Şi-un an mai bogat ca oricând
Umplând cu belşugul hambare.

Semănaţi plini de zel,semănaţi
Cuvântul,sămânţa cerească,
De iarnă nu fiţi speriaţi
Căci Domnul va face să crească.

Amin