1. Mergând pe drumul pocăinței
Cârtești căci crucea este grea,
Dar nu uita așa e calea,
O, frate, nu scurta din ea.
Tu poartă crucea cum ți-e dată,
Și nu cârti căci este greu,
C-așa Îl vei vedea odată,
Pe Domnul, Creatorul tău.

R. Dorim să Te vedem odată,
Pe nori de slavă când vei reveni,
Ajută-ne, o, scumpe Tată,
S-avem parte cu Tine-n veșnicii

2. Mergând pe-a Domnului cărare,
Doar spini, capcane întâlnești,
Dar va veni o-nviorare,
Atuncea când tu nici nu te gândești.
Când moartea des îți dă târcoale,
Și-amenință viața ta,
Tu să privești mereu-nainte,
Și ținta ta să fie Golgota.

3. Mergând pe drumul pocăinței,
Păstrându-te mereu curat,
Chiar dacă-i greu, tu vei ajunge,
La Cel spre care, frate, ai plecat.
Mergând pe-a Domnului cărare,
Lăsând în urmă lumea rea,
Privind spre ceruri cu-ndrăgire,
Sfârși-vei bine, frate, lupta ta.