Mai este la Sfârşit o Judecată

1. Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
Cumplita Judecată de Apoi,
Căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
Cum a lucrat oricare dintre noi.

R1. Noi nu murim când inima-ncetează,
Lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
/: Dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
Mereu dă rod când noi de mult ne-am dus. :/

2. Avem copii, – şi-i creştem după vrere,
Avem elevi, – şi-i învăţăm ce vrem,
Avem o turmă-n grijă şi-n veghere
– Şi-ntreaga lor răspundere avem.

R2. Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă
Aşa cum noi le-am spus şi arătat,
/: Iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
– Şi-un lung popor e-acum de noi format. :/

3. Îi creştem buni? – la fel şi ei vor face!
Îi creştem răi? – aşa vor îndruma.
Noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
Rând după rând, pe câţi ne vor urma.

R3. Şi-abia atunci, la Marea Judecată,
Vedea-vom toţi, uimiţi, cu-adevărat
/: Cât a salvat o creştere curată,
Cât a ucis un suflet blestemat. :/

4. O, voi, cei mari, răspunzători de gloate,
Părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
Voi veţi purta răspunderile toate,
Voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi…

[C4]
De-aceea, pentru tot ce ne urmează,
La Marea Judecată de Apoi,
/: Cu ochi uimiţi, oricare o să vadă
Cât rău sau bine a-nceput cu noi. :/