Slăviți și lăudați pe Domnul,
Măriți în veci Numele Lui!
Urmați necontenit îndemnul;
Voioși, dați cinste Fiului.

Cântați-I marea îndurare
Ce peste noi a revărsat;
Lăudați întreaga Lui lucrare
Prin care viață-am căpătat.

Aduceți-I mereu ca jertfă
Inimi curate, mulțumiri,
Și necurmat spre El să curgă
Un râu de veșnice iubiri.

A’ voastre buze proslăvească
Numele Lui neîncetat,
Iar cânt și versuri să rostească
„Isus e Domn și împărat!”

Spre cer ’nălțați a’ voastre glasuri
Și proclamați iubirea Lui.
Cântați cu îngerii din ceruri;
Chemați venirea Mielului!

Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! Psalmul 118:29
Versuri similare
E viu, e viu
Lăudați-L
Rugăciune - George Buta

Versetul Zilei

Romani 13:11

Este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut.

Powered by Biblia Online