"Încredințează-ți soarta în mâna Domnului și El te va sprijini."
(Ps. 55:22)

În mijlocul furtunii grele, pe-al mării-ntins nemărginit
Doar Tu-mi ești singura speranță și al iubirii legământ.
La Tine-i roua mângâierii când plânge sufletul amar,
Puterea sfântă-a biruinței și-al păcii scump mărgăritar.

Tu rupi zăgazul suferinței și-mprăștii norii întristării,
Mă-mbraci cu haina mântuirii și-mi dai lumina ascultării.
Ma strângi la piept ca un bun frate, veghindu-mi chipul răvășit
Punând pecete de dreptate pe fruntea-mi de copil rănit.

Cu dragostea credinței sfinte, mă plec în fața Ta sfios:
-Rămâi la cârma vieții mele, Samariteanule milos!
Să nu mă pierd pe marea lumii...rămâi...te rog, în viața mea
Și-n mijlocul furtunii grele întinde-mi, Doamne, mâna Ta!

Gelu Ciobanu

Florești, Cluj

Versetul Zilei

Filipeni 4:8

Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceasta sa va insufleteasca.

Powered by Biblia Online