1. Când încercarea care vine este mare
Şi ţi se pare că nu poţi scăpa de ea
Tu roagă-te ca Dumnezeu să-ţi dea răbdare,
Să nu te laşi pân’ biruinţă vei avea!
R. /: Că Cel ce-ngăduie să vină încercarea
A pregătit şi modul de-a ieşi din ea!
Deci, foloseşte frate drag, împrejurarea
Căci nu-i mai grea decât să duci tu ai putea. :/
2. Prin încercări cu semne şi minuni trecut-a
Chiar Dumnezeu pe-al Său popor cu mâna Sa.
Adu-ţi aminte cum smerit a plâns atuncea
Când Dumnezeu a vrut pe tine-a te-ncerca.
3. Nu este vreun alt Dumnezeu care să treacă
Pe-al Său popor, prin încercări biruitor.
Pe calea către ţara veşnică te-ncearcă,
Dar tu să fii smerit, supus, ascultător.
4. Tu uită-te la piatra cea mai încercată
Cum peste vremi trecut-a tare tot la fel.
Ferice sunt acei ce sprijin pe ea caută
În Domnul nost’ Isus Hristos Emanuel.

Versetul Zilei
Evrei 2:3
Cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare?
Powered by Biblia Online
Când încercarea care vine este mare