Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară

1. Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
Când dureri de ne'nțeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în tine frunze moarte cad mereu...
Când pe tainice urzeli, ce se destramă
Rătăcești ca un pescar dezamăgit
N-auzi tu un glas de Tata ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul tainicei iubiri?

R. Întoarce-te la Domnul,
Așa cum ești cu zdrențe-n suflet și poveri!
Întoarce-te la Domnul!
Un cuget nou și-o altă inimă să-I ceri!

2. Întoarce-te la Domnul!
La pieptul Lui, să-L înțelegi cât te-a iubit...
Crezând în jertfa-I sfântă, vei plânge fericit...
Întoarce-te la Domnul, copil rătăcit!
Ca-ntr-un joc, legându-ți ochii cu naframă
Tu alergi să prinzi naluca unui vis,
Dar oprește-te din drum și vezi, ia seama:
Pașii tăi se-ndreaptă-n grabă spre abis!
În zadar, pândești năluca fericirii!
În zadar, apuci cu pumnii amândoi!
Vei plăti, din nou, tribut dezamăgirii,
Obosit... cu ochii... plânși... cu pumnii goi...