1. Ai auzit vreodată, prietene, de Mine
Pe când în largul lumii cutreierai semeţ?
Pe când cu lănci şi scuturi cu hortele străine
Te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?
/: Ai auzit vreodată, prietene, de Mine
Când floarea vieţii tale işi scutura podoaba?...
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!... :/

2. Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna
Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar;
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna -
Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.
/: Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie,
Şi-atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba,
Dar M-am gândit la tine... Privind spre veşnicie,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba! :/

3. Te chem şi astăzi... Vino şi vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi, prin spini şi bolovani,
Dar vremea e târzie, mijesc pe dealuri zorii
Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani!
/: De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
Va fi când suferinţa nu va cunoaşte graba!...
Vei plânge atunci amarnic şi-ţi vei aduce aminte
Că am murit pe cruce în locul tău, Baraba! :/

Versuri similare