Apocalipsa 22
1. Apoi mi-a arătat în cer un râu cu apă vie,
Curgea lin de la Dumnezeu, din scaunul de domnie.
Pe malurile râului era pomul vieţii,
Rodind sub raza soarelui în mijlocul cetăţii.
R1. Acolo noapte nu va fi,
În cer va fi numai lumină,
Căci Dumnezeu va-mpărăți
Cu cei ce I se-nchină.
2. Apoi am auzit strigând cu glasu-I puternic:
Şi iată că Eu vin curând, ferice de cel vrednic!
Va fi ferice de voi toţi cu haina pregătită,
Căci veţi intra atunci pe porţi, la marea cea de sticlă.
R2. Şi Duhul şi Mireasa zic:
O, vino, o, Doamne Isuse,
Iar ochii către cer ridic,
Privind cu braţele deschise.
R3. Te aşteptăm ca să revii,
Isus, iubitul nostru Mire,
Să zburăm spre veşnicii,
Spre-acele zări senine.

Versetul Zilei
1 Petru 3:7
Barbatilor, purtati-va si voi, la randul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Powered by Biblia Online