Am strâns atâtea amintiri
1. Am strâns atâtea amintiri Isuse pe-a Ta cale
L-acele sfinte întâlniri din pragul casei tale
R1. Acele sfinte bucurii acele sfinte părtaşii
Eu niciodată n-aş putea să uit ce-a fost în casa Ta
A fost plăcut a fost frumos să te urmăm Isus Cristos
Să ascultăm al Tău cuvânt şi să zburăm în Duhul sfânt
2. De mic copil eu tea-m iubit şi te-am ales pe Tine
Şi-n orice vreme ţi-am slujit la greu chiar şi la bine
R2. Şi-atunce a când m-am poticnit cu drag Isus m-ai sprijinit
O Doamne cum să nu te-ador o scump şi dulce salvator
Când mă zbăteam greu încercat şi când spre Tine am strigat
M-ai ridicat blând şi duios prieten drag Isus Cristos
3. Eram micuţ şi ne-nsemnat dar Tu creşteai în mine
Şi voia Ta mă învăţa şi tainele-ţi divine
R3. Mai vrut destoinic şi curat şi în lucrare devotat
Iar dac’ ades Te-am întristat Tu totdeauna m-ai iertat
M-ai vrut un vrednic slujitor în via Ta şi-al tău popor
O rege sfânt eu te măresc şi pentru toate-ţi mulţumesc
4. Ajută-mă pân’ la sfârşit să îmi păstrez cărarea
Şi-atunci când sunt batjocorit Tu să-mi fi desfătarea
[C4]
S-ajung în cer la masa Ta să cânt să strig Aleluia
Cu-acei iubiţi care s-au dus să fiu la masa Ta Isus
Să uit c-aicea mi-a fost greu să fiu în cer cu Dumnezeu
Ajută-mi haina s-o păstrez şi-n aşteptare să veghez.

Versetul Zilei
1 Petru 3:7
Barbatilor, purtati-va si voi, la randul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Powered by Biblia Online