1. A trecut o vreme de când merg pe drum
Mai e doar puțin și-acasă am s-ajung
Văd deja din depărtare câțiva frați
Și pe Tata așteptându-mă în prag.

2. Mă va lua de mână și-mi va arăta
Frumusețea locului unde-am să stau
Îmi va șterge lacrima de pe obraz
Voi trăi pe veci cu Cel ce m-a creat.

3. Anii mei puțini s-au dus așa ușor
Au plecat pe rând și nu s-au mai întors
Mi-a rămas în suflet doar ce-am adunat,
Dacă am iubit sau nu cu-adevărat.

4. Am crezut de-atâtea ori că sunt înfrânt,
Am căzut de șapte ori jos la pământ,
Însă doar iubirea Ta m-a ridicat,
M-ai privit cu drag când nu am meritat.

5. Iată-mă ajuns în locul așteptat,
Tatăl meu deschide ușa, am intrat
Am uitat deja ce-nseamna să fii om
M-am oprit din mers și-am început să zbor.

6. Mă îndrept spre nuntă îmbrăcat în alb
Nu am nicio pată, simt ca sunt curat
Stau la masa Mirelui ca invitat
Cânt cu îngerii, așa cum am visat.

Versuri similare
A mai trecut un an
A mai trecut un an - Laud
Multă vreme a trecut
Multa vreme a trecut
A trecut o vreme
A trecut un pic de vreme

Versetul Zilei

Romani 8:23

Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintai roade ale Duhului, suspinam in noi, si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru.

Powered by Biblia Online