A fost cândva, demult

1. A fost cândva, demult, un Prunc mic în iesle,
Un dar preascump şi minunat, trimis pe-aripi de cer,
Scăldat în lacrimi dragi, purtat pe braţe calde,
Tainele cuprinse-i strâng ochii de copil.
A fost cândva, demult, un om umblând pe ape,
Furtuni şi inimi liniştind, păcatele iertând,
Ne-a învăţat, smerit, credinţa fără margini,
Ne-a arătat cum ceru-ntreg ascultă şoapta Lui.

R1. Povestea aceasta reînvie astăzi pe pământ,
E povestea celor ce în inimi Îl au pe Domnul Sfânt.

[T]
A fost cândva, demult, o cruce-nsângerată
Şi Dumnezeu murind pe ea, gândindu-se la noi,
Pironit pe lemn, cu braţele deschise,
Ceru larg ni l-a deschis chiar prin jertfa Sa.