În oraşul Betleem, Iosif cu sfânta Maria
Osteniţi de atâta drum, caută un loc de găzduire
Nimenea nu a dorit, să-i primească-n casa lor
Doar un staul au găsit, ca să nască pruncuşor

Acolo în iesle jos
S-a născut Isus Hristos
Îngeri cântă sus în cer
S-a născut Emanuel

Dar deodată pe pământ, o lumină se iveşte
La păstorii de pe câmp, îngerul le glăsuieşte
Nu vă temeţi căci aduc, vestea bună în popor
Astăzi s-a născut un Prunc, s-a născut Mântuitor.

Acolo în iesle jos
S-a născut Isus Hristos
Iar păstorii din câmpie
Cântă plini de bucurie

Sărbătoarea este mare, chiar şi azi sună colindul
Vestea bună se aude, de răsună întreg pământul
Hai cu toţii să cântăm, slavă, slavă-n cerul sfânt
Pruncului să ne-nchinăm, pace fie pe pământ

Acolo în iesle jos
S-a născut Isus Hristos
Slavă ţie Dumnezeu
Căci avem pe Fiul Tău.

Versetul Zilei

Romani 8:23

Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintai roade ale Duhului, suspinam in noi, si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru.

Powered by Biblia Online