1. Mă iubești tu mai mult decât ceilalți
Mă iubești ca un frate ceresc
Mă iubești tu ca rob din iubire
Eu așa, Eu așa te iubesc!

R1: Mă iubești tu când sunt lângă tine
Dar și-n ceasul amar și umbrit
Mă iubești tu când ceru-i departe
/: Eu așa, Eu așa te-am iubit! :/

2. Mă iubești tu mai mult decât ceilalți
Decât cei ce arar Mă-nsoțesc
Mă iubești tu privind veșnicia
Eu așa, Eu așa te iubesc!

R2: Mă iubești tu când sunt lângă tine
Dar și-atunci când te simți părăsit
Mă iubești și-ntre flori și-ntre suliți
/: Eu așa, eu așa te-am iubit! :/

3. Mă iubești tu mai mult decât ceilalți
Mai presus de-orice gând pământesc
Mai presus de-orice dragoste-a firii
Eu așa, Eu așa te iubesc!

R3: Simți că-n lume străine ți-s toate?
Simți că-n Mine ți-e totu-mplinit?
Mă iubești tu mai mult ca pe tine?
/: Eu așa, Eu așa te-am iubit. :/

Versetul Zilei

2 Timotei 2:5

Si cine lupta la jocuri, nu este incununat, daca nu s-a luptat dupa randuieli.

Powered by Biblia Online