Ce-ar fi faptura-mi fara Tine

Ce-ar fi faptura-mi fara Tine,
Mântuitorul meu slavit?
Ce-as fi de n-ai fi Tu în mine
Cu harul Tau nemarginit?
As fi un bulgare de gheata
Un chip de huma fara viata,
O stânca-nvaluita-n ceata
?i-o noapte fara dimineata.

As fi un far fara lumina,
Pustie pe nisipuri plina,
Cu vânturi fara de odihna,
Cu serpi si scorpii ce-nvenina;
As fi o albie uscata
Pe unde-a curs un râu odata,
O frunza smulsa si purtata
Fara de scop, prin lumea toata.

Asa as fi dar slava Tie!
Tu-mi esti a vietii bogatie,
Comoara harurilor vie
Ce ma inunda pe vecie;
Eu n-as sti azi ce-i stralucirea
Vietii-n mii si mii de fete
Si n-as fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorari de frumusete.

De n-ai fi fost Tu Bunatate,
Începatorule-a-toate,
Cu taine adânci si minunate,
Ce totul vrea si totul poate;
Tu m-ai suit în slavi divine
Din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
?i-acum, si-n veacul care vine