Existenta - Luci Boltasu

Apoc.22:13

Razlet se înalta un gând,
Spre zari infinite zburând,
Plutind printre reci galaxii,
Descopera minunea de-a fi.

Un cliseu demult ratacit
Pe bolta cerului nesfârsit,
Altar de-aduceri aminte
A multor, uitate cuvinte,

Vârtejuri de vieti încropite,
Pamânt si trairi ravasite,
Sperante si haos, cadere,
Un strigat nascut în durere,

Întuneric si frig, disperare,
Un murmur de ape amare,
Un hohot de plâns estompat,
Existente-n ruina, pacat,

Coboara din ceruri, plapând,
Lastar de Lumina, calcând
Pe trepte de har, curcubee
Ce-ngroapa-n neant Astartee,

Baali ce se-afunda-n abis,
Sa fie aievea, e vis
Purtat de un nor, stralucind,
Se-apropie Cuvântul soptind:

,,Eu sunt Cel ce sunt!” Din marire
Coboara mirificul Mire
Si-n dans ordonat de atom
Renaste adamicul om,

Cu aura cristica-mbraca
Fiinta cândva prea saraca
Sa poata purta o cununa.
În ceruri trompete rasuna,

Ecouri de noi aspiratii
Se sting printre vechi constelatii
Si pulberi de stele coboara
‘mbracând minunata comoara,

Eternul Luceafar de zi;
E Viata, minunea de-a fi,
E Calea ce-a-nvins efemerul,
Adevar ce dezleaga misterul,

E crezul în suflet zdrobit,
Eul ce-a fost rastignit,
E pacea deplina-n traire,
Pamânt nou si cer, nemurire,

E Alfa si-Omega, e totul,
E moarte si viata, chivotul
În care stau frati pe vecie
Si Lege si Har, o solie

A Celui ce-a fost si va fi
Stapân peste sori, galaxii,
Peste vechi si noi constelatii,
Dumnezeul întregii creatii.