1. Iubirea-adâncă-a Tatălui, nimic nu o măsoară,
Ce-avea mai scump El dărui, făcând din noi comoară.
Durere de neînchipuit, căci Tatăl Şi-a-ntors faţa
Pe Cel ales L-a părăsit, iar nouă ne-a dat viaţa!

2. La Fiul răstignit privesc, păcatu-mi cum Îl frânge
În rând cu cei ce Îl hulesc şi vocea mea-L străpunge.
Pe cruce Eu Te-am ţintuit dar când Ţi-ai dat suflarea,
Al nopţii chin s-a risipit şi mi-ai adus iertarea!

3. Cu ce-aş putea să mă mândresc căci daruri n-am, nici fapte,
Cu învierea-I mă fălesc, cu salvatoarea-I moarte.
O, nu-s de-ajuns spre-a-Ţi mulţumi, nici cânt, nici osanale,
Christos cu viaţa Sa plăti, a mea răscumpărare!