Numai la Tine, numai în Tine
Isuse pacea mi-o găsesc
Numai cu Tine și pentru Tine
Isuse vreau să mai trăiesc

\: Dă-mi har Isuse să vin la cruce
Ca zi de zi să Te-ntâlnesc
Să-Ți dau povara, să iau iertarea
Și-apoi plângând să-Ți mulțumesc :/

Doar lângă Tine, dorul din mine
Se-aprinde parcă mai curat
Fără de Tine, în lungi suspine
Și-n moarte m-aș fi cufundat

Nu e sub soare un dar mai mare
Decât să fiu pe veci al Tău
Nu-i mântuire, nici izbăvire,
De n-o dai Tu prin Duhul Tău

Nu-i alinare, nici vindecare
Decât în Tine Domnul meu
Tu dai iertare, Tu îmi ești soare
Ține-mă Doamne-n brațul Tău