O,cat de mare esti
1.Credeam că nu mai este vreo salvare
Pentru un păcătos pierdut în noapte.
Dar Mâna Ta străpunsă m-a luat,m-a dezlegat.
Prin valurile negre de furtună
Nu mai credeam că poatte să pătrundă
Vreo rază a iubirii Tale Sfinte,
Să mă salveze.
Refren:
O cât de mare eşti şi bun,Isus
Cu viaţa mea îţi mulţumesc supus
Că de la moarte m-ai salvat şi m-ai răscumpărat.
Prin Jertfa Ta am primit eliberare,
Viaţă nouă şi în dar iertare
Ce mare har să fiu şi eu acum,copilul Tău.
2.Dar dragostea învinge orice temeri
Iar sângele ce-a curs odat' pe Cruce
Îmi dă putere şi mereu m-ajută să 'naintez.
Cu ochii pironiţi în zarea albastră,
Mereu te chem să vii cât mai degrabă
Şi să mă duci în locul mult visat,
La tine-n Slavă.
3.Când vei veni pe nori a doua oară
Ca să mă duci cu Tine, sus, în slavă
Doresc la piept să-ţi stau şi să-ţi şoptesc :"Că mi-a fost dor"
Tu să mi-alini tot plânsul şi durerea
Iar eu smerit să-ţi mulţumesc Isuse
Că m-ai răscumpărat şi m-ai salvat,
De-al meu păcat!

Versetul Zilei
1 Petru 3:7
Barbatilor, purtati-va si voi, la randul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Powered by Biblia Online
O,cat de mare esti - Ramona Condor
Ramona Condor