Mănăstirea cea veşnic zidită o înalţ iar zidarii
Zi la zi, zi la zi, zi la zi o ridic şi-o ridic,
Nouă calfe şi Manole – meşterul mare;
Iar dimineaţa iarăşi parcă nu văd nimic.
Anele demult sunt moderne, ca să mai vină,
Să fie prinse şi apoi zidite în trainicul zid,
Deci făurarii încerc să prindă azi o lumină,
S-o poată s-o-ngroape ca jertfă acestui perete avid.
Adun şi adun lumine din raze şi sunet de goarne,
Încerc să o prindă în cărămidă şi cu mortar,
Peretele însă refuză postitul şi cere şi carne,
Iar zidăria spre dimineaţă se năruie iar.
Ah, cum mai blestemă meşterul mare şi ajutorii!
Cum se mai zbat ca să găsească soluţia-răspuns!
Din munţii albaştri iar îşi pornesc puhoaiele zorii,
Ce-or triumfa cu şuvoaiele lor peste zidul răpus.
Dar într-un vis rezolvarea aceasta ei o găsiră:
Când încă imnau raze de Viaţă şi de Cuvânt,
Ei în peretele ochii lor proprii prompt îşi zidiră,
Ca apoi orbi neputincioşi să stea pe pământ.
Oameni în jur îşi clătinau capul a jale:
Ia, ce ţicniţi! Cum să devii singurel chior !
Când trebuia doar să păşeşti pe larga cale,
Citind Scriptura, fără durere şi fără dor.
O noapte-ntreagă zidarii-aşteptară, jelindu-şi puterea,
Iar gânduri negre se vârcoleau şi în cap şi în piept:
Dacă-nzadar îşi irosiseră darnic vederea...
Ce o să fie, dacă şi zidul acesta, nu va sta drept
Poate-ar fi plâns – lacrime însă nu aveau poartă;
S-ar fi jelit – numai că cuvintele nu-ntrau în vers,
Când rugăciuni mai ridicau, necrezând, înc-odată,
Când de pe-obraz cu podul palmei sângele-au şters.
Iată-a gornit de două ori sunător cucurigul,
De-a tresărit noaptea frumoasă, podoabe sunând,
Înfrigurată tot îşi ascunde prin umbre frigul,
Înfricoşată de-a lor cruzime, zorii privind.
Zori inundară întreaga vale dintr-o venire,
Iar ziditorii îşi ridicară feţe din jos,
De au văzut plină-n lumină isprăvita zidire,
Se minunară că pot să vadă cu văzul scos.
Răsare Soarele, iar ei puteau să privească în Soare!
Oameni-n jur le mulţumesc cu zâmbet ori zis,
Iar mănăstirea e-atât de înaltă şi strălucitoare,
Că prima dată, de când o-ncepură, meşteri-au râs!
Zi la zi, zi la zi, zi la zi o ridic şi-o ridic,
Nouă calfe şi Manole – meşterul mare;
Iar dimineaţa iarăşi parcă nu văd nimic.
Anele demult sunt moderne, ca să mai vină,
Să fie prinse şi apoi zidite în trainicul zid,
Deci făurarii încerc să prindă azi o lumină,
S-o poată s-o-ngroape ca jertfă acestui perete avid.
Adun şi adun lumine din raze şi sunet de goarne,
Încerc să o prindă în cărămidă şi cu mortar,
Peretele însă refuză postitul şi cere şi carne,
Iar zidăria spre dimineaţă se năruie iar.
Ah, cum mai blestemă meşterul mare şi ajutorii!
Cum se mai zbat ca să găsească soluţia-răspuns!
Din munţii albaştri iar îşi pornesc puhoaiele zorii,
Ce-or triumfa cu şuvoaiele lor peste zidul răpus.
Dar într-un vis rezolvarea aceasta ei o găsiră:
Când încă imnau raze de Viaţă şi de Cuvânt,
Ei în peretele ochii lor proprii prompt îşi zidiră,
Ca apoi orbi neputincioşi să stea pe pământ.
Oameni în jur îşi clătinau capul a jale:
Ia, ce ţicniţi! Cum să devii singurel chior !
Când trebuia doar să păşeşti pe larga cale,
Citind Scriptura, fără durere şi fără dor.
O noapte-ntreagă zidarii-aşteptară, jelindu-şi puterea,
Iar gânduri negre se vârcoleau şi în cap şi în piept:
Dacă-nzadar îşi irosiseră darnic vederea...
Ce o să fie, dacă şi zidul acesta, nu va sta drept
Poate-ar fi plâns – lacrime însă nu aveau poartă;
S-ar fi jelit – numai că cuvintele nu-ntrau în vers,
Când rugăciuni mai ridicau, necrezând, înc-odată,
Când de pe-obraz cu podul palmei sângele-au şters.
Iată-a gornit de două ori sunător cucurigul,
De-a tresărit noaptea frumoasă, podoabe sunând,
Înfrigurată tot îşi ascunde prin umbre frigul,
Înfricoşată de-a lor cruzime, zorii privind.
Zori inundară întreaga vale dintr-o venire,
Iar ziditorii îşi ridicară feţe din jos,
De au văzut plină-n lumină isprăvita zidire,
Se minunară că pot să vadă cu văzul scos.
Răsare Soarele, iar ei puteau să privească în Soare!
Oameni-n jur le mulţumesc cu zâmbet ori zis,
Iar mănăstirea e-atât de înaltă şi strălucitoare,
Că prima dată, de când o-ncepură, meşteri-au râs!
